Lepsa

GALERIE FOTO : Câini special antrenați pentru a-l găsi pe bărbatul rătăcit la Lepșa

8salvamont916A trecut deja o săptămână de când un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Prahova, a dispărut în pădurea de la Lepșa, timp în care salvamontiștii împreună cu jandarmii și echipe de polițiști și pompieri l-au căutat. Salvamontiștii vrânceni nu vor să renunțe la căutări nici în ruptul capului și încă speră să-l găsească în viață pe cel dispărut, tocmai de aceea au adus câini specializați din Caraș Severin și Argeș.

Patrupedele sunt antrenate să găsească victime în viață sau cadavre.

„Serviciul nostru Salvamont a început din nou căutările, pentru găsirea bărbatului dispărut, cu câini speciali, pe care i-am adus de la o asociație din Caraș-Severin și Argeș. Vom căuta cam tot în aceleași locuri cu acești câini specializați în găsirea de cadavre sau eventual victime în viață. Suntem două persoane din serviciul Salvamont Vrancea, doi colegi de la Asociația Canină și 4 câini” 
, a precizat Adrian Coviltir, șef formație Salvamont Vrancea.

Reamintim că, săptămâna trecută, bărbatul a venit în comuna Tulnici împreună cu soția și niște prieteni pentru a petrece câteva zile în mijlocul naturii. În timpul unei mici petreceri, acesta s-a supărat și a spus că pleacă în stațiunea Lepșa. La ora 18.00, soția l-a sunat și acesta i-a spus că se află într-o pădure și nu mai știe drumul înapoi. Au ținut legătura până la ora 22.00, când mobilul i s-a descărcat.