Lepsa

GALERIE FOTO: La munte a nins, la câmpie şi deal a plouat

Prima zăpadă din această iarnă a acoperit mai multe localităţi vrâncene din zona de munte. După ce vineri ne-am bucurat de temperaturi de primăvară, de aproximativ 17 grade Celsius, sâmbătă gradele au scăzut. Duminică după amiază a început să plouă mărunt, iar în cursul nopţii picăturile s-au transformat în fulgi de nea. La Schitul Muntioru, din Vintileasca, zăpada măsura, ieri, 30 de centimetri şi continua să ningă. Călugării spun că nu este prima zăpadă din această iarnă, primii fulgi de nea căzând luna trecută. „Nu este prima zăpadă din acest an care a căzut aici, la mănăstire. A mai fost ceva zăpadă cam acum vreo două săptămâni, însă doar s-a acoperit pământul. De data asta a fost zăpadă în toată regula, cum se spune. Stratul de zăpadă a avut în jur de 30 de centimetri. Este o frumuseţe aici, sus, în poiana de la mănăstire. Eu am venit de duminică la slujbă şi am zis să cobor luni dimineaţă la autobuz, numai că s-a schimbat timpul. Suntem în decembrie şi ar cam fi timpul să şi ningă. Cică de joi încolo o să ningă bine”, a spus Costel, un credincios care a rămas la mănăstire de duminică seara.
Printre cele mai mari straturi de zăpadă depuse se numără cel de la Poiana Cristei, care a măsurat aproximativ 20 de centimetri. În comuna Vintileasca stratul de zăpadă nu a depăşit 10 centimetri. De puţină nea au avut parte şi oamenii din Nereju,  Bordeşti, Lepsa sau Tulnici. „Temperaturile au fost de 0 grade. Precipitaţiile nu au fost însemnate cantitativ şi pentru că temperaturile au crescut după amiază, stratul de zăpadă s-a topit. În următoarea perioadă nu se aşteaptă schimbări importante din punct de vedere al temperaturilor. Vor fi ceva mai scăzute, dar nu semnificativ”, ne-a declarat şeful Staţiei Meteo Focşani, Florin Lăcătuş.
De precipitaţii abundente, de această dată sub formă de ploaie, au avut parte şi persoanele care locuiesc la şes şi în zona de deal. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Staţiei Meteo Focşani, la Suraia s-a înregistrat cea mai mare cantitate de precipitaţii, aproximativ 50 de litri pe metru pătrat.