Lepsa

Întâlnire AMR la Lepşa

La sfârşitul săptămânii, membrii a patru filiale ale Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR) se vor întâlni la  Lepşa pentru a discuta pe tema răspunderii materiale a magistraţilor. Cu acest prilej, AMR va prezenta şi proiectul propriu elaborat în acest sens. „Subiectele supuse dezbaterilor sunt de strictă actualitate, întrucât proiectul privind răspunderea materială a magistraţilor este supus discuţiilor în cadrul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României. Asociaţia Magistraţilor din România a elaborat un proiect propriu vizând răspunderea materială a magistraţilor, fundamentat pe norme comunitare şi de legislaţie CEDO, şi intenţionează ca formă finală a acestuia să fie însuşită de factorii implicaţi în procesul decizional“, se arată într-un comunicat al AMR Filiala Vrancea a cărei preşedintă este judecătoarea Mariana Croitoru. Întâlnirea va avea loc în zilele de 11 şi 12 martie 2011, la o pensiune din Lepşa. La discuţii vor participa membri ai Asociaţiei Magistraţilor din România- Filialele Vrancea, Neamţ, Suceava şi Bucureşti. Printre invitaţii la dezbateri se află atât Mona Pivniceru, preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România cât şi preşedintele de onoare Viorica Costiniu. Invitat la discuţii este şi fostul preşedinte al Tribunalului Vrancea, judecătorul Adrian Toni Neacşu, actual membru al Consiliului Superior al Magistraturii.