Lepsa

Locuință modulară pentru o familie din Lepșa, căreia i-a ars casa

doarptnetNUO familie din satul Lepșa, care a rămas fără casă în pragul iernii, va primi o locuință modulară. Casa a fost cuprinsă de flăcări pe 14 noiembrie. În urma incendiului au ars acoperișul locuinței, pereții, dar și bunuri depozitate în interior. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum deteriorat sau amplasat necorespunzator față de materiale combustibile.

Repartiția locuinței modulare s-a aprobat în ședința ordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) din data de 23 noiembrie, care s-a ținut la sediul Prefecturii Vrancea. De asemenea, s-a mai aprobat şi transferul a două construcţii uşoare din elemente modulare, repartizate anterior unor familii din localităţile Goleşti şi Mărăşeşti, cărora nu le mai sunt necesare. Locuințele modulare vor ajunge la alte două familii din aceleaşi localităţi.

În cadrul ședinței s-a aprobat și planul de măsuri ale CJSU pentru perioada sezonului rece. „Având în vedere că temperaturile scăzute, căderile abundente de zăpadă şi viscolul constituie factori de risc pentru buna desfăşurare a activităţilor economice şi sociale la nivelul judeţului Vrancea, iar monitorizarea şi gestionarea acestor fenomene meteorologice periculoase se realizează de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, prin intermediul instituţiilor care asigură funcţii de sprijin în cadrul acestuia, dar şi de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, în scopul iniţierii şi asigurării măsurilor specifice de prevenire şi de intervenţie atunci când situaţia o impune, în cadrul şedinţei a fost prezentat şi aprobat Planul de măsuri al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea pentru perioada sezonului rece 2015 – 2016. Planul cuprinde măsuri şi acţiuni pentru fiecare instituţiile care asigură funcţii de sprijin în cadrul comitetului, premergător sezonului rece, precum şi pe timpul manifestării situaţiilor de urgenţă / atenţionărilor şi avertizărilor cod galben, portocaliu si roşu. De asemenea, ţinând cont că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea îşi desfăşoară activitatea în baza unui plan de activitate, în cadrul şedinţei a fost aprobat Planul de activitate pe anul 2016 al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea” , se arată într-o informare a ISU Vrancea.

Un alt punct de pe ordinea de zi a fost avizarea proceselor verbale întocmite de comisiile mixte de validare a pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase manifestate în luna octombrie 2015 şi semnalate de Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă Andreiaşu de Jos, Mera şi Negrileşti. Conform celor consemnate în cadrul proceselor verbale au fost afectate: un drum comunal pe o lungime de 0,4 km, drumuri săteşti pe o lungime de 2,03 km şi două poduri peste râul Milcov, care prezintă suprastructura din lemn degradată şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare. De asemenea, a fost prezentat procesul verbal privind verificarea stării tehnice şi funcţionale a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor de pe râurile interioare din judeţul Vrancea, acţiune care s-a desfăşurat în perioada 19-21 octombrie 2015. În procesul verbal sunt cuprinse date şi informaţii cu privire la modul în care au fost realizate măsurile şi lucrările stabilite la verificările efectuate în anul 2014.

În ceea ce priveşte verificarea stării tehnice şi funcţionale a digurilor longitudinale de compartimentare şi remuu (Contracurent în lungul malurilor unui curs de apă-n.r.) s-a verificat modul de asigurare a continuităţii liniilor de apărare, modul de întreţinere a coronamentelor taluzelor, rampelor de acces şi a zonelor dig-mal, existenţa bornelor, barierelor, mirelor de ape mari şi modul de întreţinere al acestora, starea funcţională a lucrărilor de traversare şi modul de întreţinere a canalelor de preluare a infiltraţiilor la diguri, după caz.