Lepsa

Modernizarea DN2D cea mai complexă lucrare din România

Modernizarea DN 2D, Focşani-Vidra-Ojdula-Tîrgu Secuiesc-Braşov l-a impresionat pe ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care a vizitat, vineri, această investiţie. Modernizarea DN 2D, Focşani-Vidra-Ojdula-Tîrgu Secuiesc-Braşov este o lucrare complexă,

deosebită şi foarte bine făcută, a afirmat ministrul Berceanu. Acesta a declarat că ar trebui organizată „o excursie de studiu“ pentru constructori în care să înveţe cum se face o lucrare. Ministrul Transporturilor a recunoscut, astfel, meritele preşedintelui Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, cel care a iniţiat acest proiect şi s-a bătut pentru ca acesta să devină realitate. În urma intervenţiilor făcute de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, pentru continuarea lucrărilor la această investiţie a fost alocată suma de 90 de milioane de lei. Lucrarea ar urma să fie mai complexă dacă va fi aprobată modificarea soluţiei tehnice. Din cauza alunecărilor de teren, constructorul propune realizarea unui viaduct pe sectorul de drum Greşu-Ojdula, în zona limitei judeţului Vrancea cu Covasna.

Ministrul Transpor-turilor, Radu Berceanu, a vizitat, vineri, drumul naţional 2D, pe sectorul Focşani-Vidra-limită judeţul Vrancea, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor dar şi dacă lucrările deja realizate sunt de bună calitate. Radu Berceanu a fost însoţit de directorul CNADNR, Dorina Tiron, de patronul companiei UMB Spedition, Dorinel Umbrărescu, de cel al grupului de firme Vega 93 – Arcada, Corneliu Istrate şi de cei ai proiectantului Iptana. După ce a parcurs aproape o sută de kilometri din acest drum şi, impresionat de calitatea lucrărilor, ministrul Berceanu a declarat că modernizarea DN 2D, Focşani-Vidra-Ojdula-Tîrgu Secuiesc-Braşov este o lucrare complexă, deosebită şi foarte bine făcută.
Ministrul Berceanu a declarat că ar trebui organizată „o excursie de studiu“ cu alţi constructori care ar trebui să vină să vadă această lucrare. „Este o lucrare deosebită, cea mai complexă lucrare pe care am văzut-o. Directorul CNADNR, Dorina Tiron, mi-a spus că o să văd o lucrare cum nu am mai văzut, că este cea mai bună şi cea mai complexă lucrare din câte am văzut. Eu nu prea am încredere când mi se spune aşa, dar acum am văzut că într-adevăr aşa stau lucrurile. Sectorul de drum naţional de pe DN 2D care este finalizat este foarte bine realizat şi ar trebui ca mulţi constructori pe care i-am avut şi care au turnat asfalt în valuri şi care aveau pretenţia să fie recepţionate lucrările fără să facă corecturile necesare, ar trebui să vină aici în excursie de studiu să vadă cum arată cu adevărat o lucrare bine făcută, profesionist“, a precizat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu i-a cerut ministrului Berceanu să fie de acord cu schimbarea parţială a soluţiei tehnice pe sectorul de drum Greşu-Ojdula, în zona limitei judeţului Vrancea cu Covasna, din cauza alunecărilor de teren. Umbrărescu a propus ca traseul actual să fie deviat pe un versant care nu este afectat de alunecări de teren, iar legătura dintre acest versant şi restul drumului ar urma să se facă prin intermediul unui viaduct. „Traseul actual va fi afectat în mod constant de alunecări de teren, de aceea propun această soluţie tehnică. Dacă se va merge pe soluţia deja existentă CNADNR va trebui să aloce 2-3 milioane de euro anual numai pentru acest sector de drum, pentru a-l menţine funcţionabil. Soluţia propusă de noi şi de proiectant este viabilă, iar viaductul va crea o perspectivă deosebită asupra zonei“, a spus Dorinel Umbrărescu.

Lucrări complexe pe DN 2D

Lucrările de modernizare a DN 2D, Focşani-Vidra-Ojdula-Tîrgu Secuiesc-Braşov continuă cu turnarea stratului de uzură pe sectorul Focşani-Tulnici. În prezent se toarnă stratul de uzură pe mai multe zone din DN 2D, dar se execută şi lucrări de refacere şi modernizare a unor poduri, colectare de ape pluviale şi dalarea şanţurilor longitudinale. Până în acest moment, societatea UMB Spedition patronată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu a mai turnat stratul de egalizare şi binderul până în zona localităţii Ojdula din judeţul Covasna, excepţie făcând, porţiunea de drum dintre Tulnici şi Lepşa pe care nu a fost turnat stratul de asfalt din cauza lucrărilor complexe de lărgire a drumului. De asemenea, au fost refăcute sau se lucrează la refacerea mai multor poduri de pe acest drum şi au fost realizate în mare parte canalele de colectare a apelor pluviale, subtraversările, şanţurile longitudinale, podeţele de acces la proprietăţi, etc. Suma alocată anul acesta este mai mică cu 10 milioane de lei faţă de suma alocată anul trecut, când s-au alocat aproximativ o sută de milioane de lei. Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a declarat că pentru finalizarea lucrărilor la drumul naţional 2D, Focşani-Vidra-Ojdula-Tîrgu Secuiesc-Braşov, mai este nevoie, în afară de suma alocată anul acesta, de încă 100 de mi-lioane de lei. „Anul viitor vom mai propune un amendament de 100 de milioane de lei pentru a finaliza această lucrare, în parametrii şi standardele noii concepţii, pentru că ce poţi face cu 185 de milioane de euro nu poţi face cu 100 de milioane de euro, valoarea la care se execută această lucrare. De aceea, oamenii trebuie să ştie, chiar şi cârcotaşii, că acest drum, chiar dacă vor unii sau nu vor, pentru cetăţenii judeţului Vrancea se va numi tot proiectul Marian Oprişan“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a mai spus că singurul proiect la care guvernele de dreapta nu au putut să renunţe datorită presiunilor făcute permanent de el inclusiv prin intermediul justiţiei a fost DN 2D, Focşani-Vidra-Ojdula-Tîrgu Secuiesc-Braşov. „Singurul proiect la care guvernul nu a putut să renunţe datorită presiunilor făcute permanent de către Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, inclusiv prin intermediul justiţiei, a Curţii de Apel Galaţi şi a Curţii Supreme de Justiţie, a fost DN 2D, Focşani-Vidra-Ojdula-Tîrgu Secuiesc-Braşov“, a concluzionat Marian Oprişan.

Intervenţiile lui Oprişan au transformat proiectul în realitate

Drumul are o lungime de 118 kilometri, pe care se vor construi sau vor fi modernizate 35 de poduri, cu o lungime totală de 1,2 kilometri. Cel mai lung pod, de 287 de metri, va fi construit peste râul Putna, în localitatea Vidra. De asemenea, vor fi construite 6 poduri noi, iar altor patru le va fi schimbată complet suprastructura. Vor mai fi refăcute 269 podeţe şi lărgite alte 24. Proiectul prevede reabi-litarea sectorului asfaltat şi asfaltarea celor 24 de kilometri de drum pe tronsonul Greşu-Ojdula, refacerea zidurilor de sprijin, a sistemelor de colectare şi evacuare a apelor meteorice, refacerea şi modernizarea lucrărilor de corecţie a torenţilor. Procedurile de modernizare a acestui drum au început din decembrie 2002, când a fost publicat anunţul de intenţie în Monitorul Oficial. Ulterior, pe 12 martie 2003, a fost selectată societatea Solel Boneh Internaţional, pentru a realiza lucrarea. În 2004, au fost rea-lizate studiul de fezabilitate şi proiectul de execuţie, pentru care au fost cheltuiţi 2,5 milioane de euro, iar lucrările ar fi trebuit demarate în 2005. Numai că Guvernul Tăriceanu a boicotat acest proiect şi a renunţat la parteneriatul public-privat încheiat cu societatea Solel Boneh Internaţional. După zeci de demersuri şi zeci de memorii depuse la Guvern şi ministerele abilitate de către Marian Oprişan, proiectul a fost reluat în 2007 dar cu finanţare integrală de la bugetul de stat, etapizat, până în anul 2013. Mai exact, este vorba de o întârziere de aproape 10 ani a acestui proiect, iar finalizarea lui depinde de cât de multe resurse financiare reuşesc guvernanţii să atragă la bugetul de stat.