Temperaturile ridicate din ultimele săptămâni afectează populaţia de păstrăvi de la Lepşa, care aparţine Direcţiei Silvice Vrancea. Din cauza temperaturilor ridicate, apa a ajuns la 25-26 grade Celsius, condiţii care fac imposibilă hrănirea peştilor din păstrăvărie.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice, Titi Olteanu, spune că anul acesta a fost unul profitabil pentru păstrăvărie, însă probleme au apărut din cauza căldurilor mari din ultimele zile. „Până acum a fost un an bun pentru păstrăvărie, am avut vânzări bune, dar sunt probleme din cauza temperaturilor ridicate. Apa are o temperatură de 25-26 grade Celsius, iar păstrăvul nu mai poate fi hrănit la peste 18 grade. În aceste condiţii, nu mai putem hrăni peştele“, a afirmat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice.
Probleme sunt şi în ceea ce priveşte calitatea apei deoarece păstrăvăria depinde de barajul de pe râul Putna construit la Greşu. Administratorii barajului vor să facă o decolmatare în această perioadă, iar combinaţia dintre aluviuni şi apa caldă ar putea provoca moartea peştilor din bazinele păstrăvăriei.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice, Titi Olteanu, a explicat că păstrăvăria de la Lepşa nu are un program fix şi este deschisă aproape toată ziua pentru turiştii sau localnicii care vor să cumpere peşte. Păstrăvul se vinde la un preţ fix de 21 de lei kilogramul. Chiar dacă nu există o autorizaţie pentru pregătirea de păstrăv afumat în cetină de brad, turişii pot apela la ajutorul localnicilor. Păstrăvăria de la Lepşa are 20 de bazine, fiecare dintre ele avind o suprafaţă cuprinsă intre 10 şi 30 de mp.
Păstrăvăria are trei activităţi distincte: creşterea păstrăvărului de consum şi valorificarea lui, realizarea de puiet indigen pentru repopularea apelor de munte precum şi realizarea materialului biologic pentru menţinerea continuităţii activităţii în păstrăvărie.