Lepsa

Acţiune de colectare a deşeurilor şi tombolă cu premii pe ruta Tulnici, Coza, Lepşa, Greşu

   La sfârşitul acestei luni, în câteva comune din Vrancea va avea loc o amplă acţiune de colectare a deşeurilor. În perioada  27-28 iulie, în Negrileşti, Tulnici şi Nereju, echipa Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec organizează câte o acţiune de colectare în sprijinul cetăţenilor din această zonă, între orele 10.00-17.00, pe ruta Tulnici, Coza, Lepşa, Greşu. De asemenea, cei care vor dori să se debaraseze în cadrul acestei acţiuni de un aparat electrocasnic vechi sau defect vor participa la o tombolă, unde pot câştiga diferite premii. „Cei care se debarasează, în cadrul acţiunii Asociaţiei Rorec, de un electrocasnic vechi sau defect, pot pleca acasă cu unul nou, dintre cele puse în joc de Skill şi Albatros. Va fi organizată câte o tombolă, la care participanţii pot câştiga: 2 x fier de călcat, 3 x polizor unghiular (Tulnici), 5 x fier de călcat, 2 x polizor unghiular (Negrileşti), 5 x fier de călcat, 5 x polizor unghiular (Nereju). Tragerile la sorţi vor avea loc pe 28 iulie, ora 17.30 la Primăria Nereju şi Primăria Negrileşti, respectiv  la ora 18.00 la Primăria Tulnici”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei RoRec. Pentru cei ce doresc să obţină informaţii suplimentare despre tombola organizată în acest weekend, Asociaţia RoRec pune la dispoziţie numărul 0736.163.036, apelabil de luni până sâmbătă, între orele 10.00-17.00.

Statiunea Lepsa Vrancea
Prezentare Generala

Acest site utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dvs. si efectueaza functii cum ar fi recunoasterea dvs. atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ajutand echipa noastra sa inteleaga ce sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si mai utile.

Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor navigand in filele din stanga.