Lepsa

Copiii şi-au etalat calităţile la tabăra de comunicare de la Gălăciuc

tMinisterul Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea, în colaborare cu Asociaţia „Renato”, a organizat proiectul naţional intitulat Tabăra de comunicare în perioada 25-30 iulie la Centrul de Agrement Gălăciuc.

Acest proiect a avut următoarele activităţi:“Organizarea a cinci sesiuni de dezbateri pe tema „valori europene”, pentru 110 de tineri, pe o perioadă de şase zile, implicarea tinerilor în lucrul pe echipe, de câte zece membri, utilizând metode nonformale de comunicare, precum şi evaluarea obiectivă a tipurilor de dezbateri, prin metoda chestionarului”,se arată într-un comunicat de presă. Scopul acestor activităţi a fost de a etala calităţile de orator, abilităţile şi atitudinile critice, întemeiate ale participanţilor, iar impactul a fost deosebit. “În cele şapte zile, copiii au avut parte de un program divers, plin de activități educative, recreative, expeditii montane. În timpul taberei organizatorii au organizat şi drumeţii la Mănăstirea Lepşa, cascada Putnei şi în Aria protejată Cheile Tişiţei. În fiecare zi, copiii au primit provocări noi, pentru a realiza diferite scenete de teatru improvizat. În activităţi au fost găsite şi soluţii creative, pentru ca tinerii să folosească cât mai multe materiale textile şi deşeuri reciclabile devenind voluntari pentru mediu”, informează un comunicat de presă. Bugetul total alocat de către Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea pentru acest proiect este în valoare de 53.400 lei, suma cuprinzand cheltuielile de cazare, masă şi cheltuielile de organizare, pliante, afişe, mape. Prin intermediul proiectului se doreşte creşterea gradul de implicare al organizaţiilor de tineret în spaţiul decizional.