Lepsa

Drumul naţional Soveja – Lepşa va fi reabilitat cu sprijinul lui Victor Ponta

Echipele de campanie ale PSD-UNPR-PC din Vrancea s-au deplasat, ieri, în localităţile Soveja, Nereju, Bilieşti, Sihlea, Slobozia Bradului şi Fitioneşti.
Social democraţii vrânceni au discutat cu oamenii despre importanţa alegerilor prezidenţiale pentru România şi pentru vrânceni.

Echipele de campanie ale PSD-UNPR-PC din Vrancea s-au deplasat, ieri, în localităţile Soveja, Nereju, Bilieşti, Sihlea, Slobozia Bradului şi Fitioneşti.
Social democraţii vrânceni au discutat cu oamenii despre importanţa alegerilor prezidenţiale pentru România şi pentru vrânceni, dar şi de ce Victor Ponta trebuie să devină preşedintele tuturor românilor. La acţiune au fost prezenţi Dragoş Bârlădeanu, secretar general al PSD Vrancea, Ionel Cel Mare, preşedintele PC Vrancea, parlamentarii vrânceni ai PSD şi UNPR, consilieri judeţeni şi locali.
La Soveja, primarul Costică Ciolan le-a prezentat oamenilor aflaţi în număr mare la întâlnirea organizată în centrul comunei, principalele proiecte pe care le-a realizat sau pe care le are în curs de realizare. Podeţe, balastări de drumuri, refacerea unor şanţuri, reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor sunt principalele obiective realizate de primar până în acest moment cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. Edilul şef din Soveja a precizat că în acest moment are în derulare două proiecte foarte importante pentru comunitate: realizarea unui sistem de canalizare şi modernizarea infrastructurii către Staţiunea Soveja. „Cu fonduri europene avem în curs de realizare proiectul privind realizarea unui sistem de canalizare. Am promisiunea că acest proiect este în discuţie la Comisia Tehnică de Evaluare urmând ca ulterior să fie aprobată finanţarea şi demarate procedurile de scoatere la licitaţie şi execuţie a lucrărilor. Practic, prin acest proiect va beneficia de canalizare toată reţeaua de drumuri locale. De asemenea, avem în derulare proiectul de modernizare turistică a comunei Soveja. Joi avem vizita în teren a celor de Agenţia de Dezvoltare Sud-Est Brăila, după care şi acest proiect va intra la finanţare. Vor fi asfaltate mai multe drumuri locale inclusiv cele care asigură legătura între drumul naţional şi Poiana Punga, satele Rucăreni şi Dragosloveni. Proiectul prevede asfaltarea mai multor drumuri, realizarea de şanţuri, dalarea acestora şi realizarea unor trotuare. Valoarea proiectului este de 2 milioane de euro“ , a afirmat primarul Costică Ciolan.

Drumul naţional Soveja – Lepşa va fi reabilitat

Acesta le-a spus oamenilor că drumul naţional Soveja – Lepşa, peste Coaşa, va fi reabilitat, precizând că a discutat cu preşedintele Marian Oprişan care i-a dat asigurări că acest drum va intra în reabilitare chiar de anul acesta. „Pentru ca toate aceste investiţii să devină realitate şi pentru ca politicile social democrate de dezvoltare a comunităţilor locale să continue, trebuie să ieşim cu toţi la vot şi să votăm Victor Ponta preşedinte“ , le-a spus primarul Ciolan oamenilor.
Vă reamintim că preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, declara în luna septembrie că lucrările de reabilitare a drumului naţional Lepşa – Soveja vor începe anul acesta.
„Am avut o discuţie extrem de serioasă cu Narcis Neaga (directorul general al CNADNR – n.r.) şi a fost găsită soluţia de finanţare la drumul naţional Lepşa – Soveja. În prezent se lucrează la documentaţia pentru această investiţie şi urmează să mai purtăm o rundă de discuţii la nivelul CNADNR-ului în aşa fel încât să vedem parcursul legal de declanşare a acestei investiţii. Pot să vă spun că este posibil ca în acest an să înceapă lucrările la proiectul de reabilitare a celor 14 kilometri care leagă DN 2D de DN 2L“,
a afirmat Marian Oprişan. Şeful administraţiei judeţene i-a solicitat premierului Victor Ponta, care a venit la Lepşa să vadă stadiul lucrărilor la DN 2D, să aloce fonduri și pentru reabilitarea sectorului de drum naţional Lepşa – Soveja, Victor Ponta dând asigurări că va fi reabilitat și drumul naţional DN 2L.

5campanie
Disputele trebuie să dispară

Preşedintele PC Vrancea, Ionel Cel Mare le-a spus oamenilor că toate aceste proiecte vor deveni realitate dacă Alianţa PSD-UNPR-PC va da şi preşedintele României şi Guvernul. „Trebuie să scăpăm de aceste dispute interminabile create de Traian Băsescu, trebuie să dispară. Dacă guvernul a zis că face ceva, imediat preşedintele a ieşit în presă şi a spus că acel lucru nu se va face sau că nu este legal. Aceste dispute vor dispărea pentru totdeauna dacă pe 2 noiembrie ieşim cu toţii la vot şi votăm Victor Ponta preşedinte“ , a spus Ionel Cel Mare.
Secretarul general al PSD Vrancea, Dragoş Bîrlădeanu, a declarat că Victor Ponta este singurul candidat care a luptat şi va lupta până la capăt pentru înlăturarea regimului Traian Băsescu.

„Victor Ponta este singurul candidat care a luptat pentru înlăturarea regimului Băsescu, a rezistat atacurilor lui Traian Băsescu şi ale oamenilor acestuia şi singurul care nu a făcut şi nu face jocurile regimului Băsescu. Victor Ponta împreună cu guvernul PSD-UNPR-PC este cel care a întregit salariile, pensiile tăiate de guvernul Boc. Este guvernul care a redeschis spitalele, a crescut salariul minim pe economie, a scăzut TVA-ul la pâine şi a eliminat peste 90 la sută din taxele existente“, 
a spus Dragoş Bîrlădeanu.

   „Pentru că Victor Ponta este tânăr, este puternic, pentru că este diplomat, pentru că este bun la suflet, pentru că este un bun român, şi pentru că vrea şi se pricepe să facă bine cetăţenilor acestei ţări trebuie să fie preşedintele României. Românii s-au săturat de Traian Băsescu, s-au săturat de preşedinţi care nu le-au adus nicio schimbare reală cetăţenilor României în viaţa lor. Eu cred că Victor Ponta va fi primul preşedinte al României care împreună cu Guvernul, cu Parlamentul şi cu toţi românii va produce o schimbare majoră, în bine, în viaţa cetăţenilor României“ 
– Marian Oprişan