Copiii, organizaţi în serii succesive, se vor bucura acolo de aer curat şi vor admira frumuseţile naturii.
„Aceste deplasări organizate de către DGASPC Vrancea, vizează o mai bună integrare în colectivitate a copiilor, prin implicarea acestora în programe recreative şi acţiuni specifice grupului. Atât aceştia cât şi educatorii care îi însoţesc vor beneficia de transport auto şi pensiune completă. Cele mai însemnate avantaje constau în faptul că în tabere se promovează valori precum munca în echipă, se facilitează independența și autonomia, aceştia învățând să ia decizii și să-și asume responsabilități. De asemenea, copiii învață cum să relaționeze și își îmbunătățesc abilitățile de comunicare, cresc toleranța și respectul față de persoane sau idei diferite, datorită conviețuirii cu persoane diverse, din locuri diferite și cu alte obiceiuri şi învață să aprecieze mai mult relaţiile de prietenie” , a transmis Adina Lăscan, precizând că scopul acestor deplasări este acela de a asigura acestor copii un climat cât mai călduros, astfel încât aceştia să petreacă o săptămână de vacanţă într-o atmosferă de linişte.
Pe lângă odihnă şi relaxarea oferită de natură, prin vizitarea Rezervaţiei Naturale Cheile Tişiţei, Cascada Putna şi Mănăstirea Lepşa, copiii vor fi implicaţi şi în diverse activităţi educative.