“Mascaţi” şi percheziţii la Tulnici la afaceriştii cu lemn

thumbnailOpt echipaje de lucrători la DPIR, poliţişti şi procurori au efectuat mai multe percheziţii la “lemnagii” din Tulnici

Descinderi cu “mascaţi” ieri dimineaţă în comuna Tulnici. La prima oră a dimineţii, respectiv la orele 6.00, opt echipaje de lucrători de la Detaşamentul Poliţiei pentru Intervenţie Rapidă (DPIR) însoţiţi de lucrători de lucrători de poliţie specializaţi pe fraude economice au mers concomitent la mai multe adrese din Tulnici, Lepşa, Greşu dar şi Vidra, unde au efectuat mai multe percheziţii imobiliare.Conform unor surse judiciare, au fost vizaţi mai mulţi afacerişti cu lemn, apropiaţi, surprinzător, de politicieni ai PSD, partid aflat la guvernare, alături de PNL. Singura declaraţie oficială a fost dată de prim-procurorul Ion Lefter, care a confirmat acţiunea de ieri, fără a oferi însă nicio altă informaţie suplimentară. Localnici spun că principalul vizat în această acţiune ar fi Dumitru Dorinel Hagiu, administrator al SC Transelena D&F Urecheşti, firmă care se ocupă de comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare. Tot printre persoanele vizate s-ar număra, conform surselor citate, Vasile Bîznă, un unchi de-al primarului de la Tulnici, Valentin Bîznă, care deţine la randul său un depozit de material lemnos, dar şi Neculai Necoară, cel care a preluat de curand cunoscuta pensiune Damatis din Lepşa. Din toate locaţiile percheziţionate, oamenii legii au ridicat documente contabile, fiind, conform suspiciunilor anchetatorilor, vizate în special avizele cu regim special de însoţire a materialului lemnos. Din cate se pare, oamenii legii au informaţii că unele dintre documentele care însoţesc numeroasele camioane cu lemn care pleacă din zonă, ar fi fost falsificate. Procurorii au promis că vor oferi date suplimentare în cursul zilei de azi. La Tulnici se află cea mai mare suprafaţă de pădure exploatabilă din judeţ, de peste 15.000 de hectare, de aici şi concentrarea mare de afaceri cu lemn din zonă.