Lepsa
Cusutul unei ii a devenit misiune imposibilă pentru tinerele din ziua de azi
Măriuţa, Aurica şi Maria din Lepşa, trei femei din trei generaţii diferite- dar unite de aceeaşi pasiune, vor să readucă în actualitate cusăturile tradiţionale specifice munţilor Vrancei u după ce familia a obţinut bani prin proiectul dedicat instalării tinerilor fermieri, cea mai tanără dintre femei vrea să obţină bani europeni şi pentru perpetuarea tradiţiilor populare
În satul vrâncean Lepşa trei femei -fiica, bunica şi mama- care iubesc tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, au decis să le readucă în viaţa de zi cu zi, trăind aşa cum se trăia acum mai bine de 60-70 de ani. Cresc împreună animale, ţes la război, cos ii, crează bijuterii din mărgele, aşa cum purtau odinioară fetele şi femeile în zile de sărbătoare. Cea mai tânără dintre ele, Maria Militaru, care a studiat la Facultatea de Litere, dar a urmat şi un curs de etnologie şi folclor, sedusă de frumuseţea portului popular, de îndeletnicirile specifice unui sat de munte, a decis să dea profesoratul pe munca grea din gospodăria în care îngrijeşte 18 vaci cu lapte şi viţei. În paralel a început să adune obiecte specifice zonei cu care a demarat un alt proiect dedicat amintirii bunicului ei. Cât despre celebrele ei zgărdane, aceste bijuterii se vând ca pâinea caldă. „Mi-e ciudă că nu am spaţiu să expun iile şi costumele populare pe manechine, să le vadă lumea. Aşa, le ţin păluite şi e păcat… Toate sunt din zona aceasta, de la Păuleşti, Tulnici, Coza, Bîrseşti”, spune Maria Militaru, fiică şi nepoată de muntence, femei care au trăit toată viaţa aici.
„Cel mai mult îmi place costumul de la Bîrseşti” 
Maria Militaru spune că pasiunea a venit mult mai târziu. La Facultatea de Litere a urmat si un curs de etnologie şi folclor, care i-a trezit interesul pentru cântecul popular de dor şi jale, de bucurie, pentru portul popular şi „umilele” obiecte folosite în gospodărie de moşii şi strămoşii ei.
„Bunicuţa a cam dat ce a avut din zestrea tinereţii ei şi nici la bunici paterni nu am găsit mare lucru. Am început să întreb cine mai are aşa ceva, să caut, apoi m-au căutat oamenii pe mine. Soţul meu, care este de la câmpie, a prins drag şi el, a făcut o adevărată pasiune pentru portul popular. Acum avem peste 40 de piese. Cel mai mult îmi place costumul de la Bîrseşti, are peste 100 de ani şi este lucrat cu motive specifice zonei”, mai spune Maria Militaru.
Piesa de rezistenţă este o ie cusută acum 60 de ani, de bunica maternă.
„Ia asta, spune Aurica Marian, mama Mariei şi fiica Măriuţei Nedelcu, este cusută de mama mea, pe când era fată, acasă. După ce s-a măritat, a aruncat-o, nu-i mai plăcea. Eu am găsit-o, am curăţat-o şi, de Ziua Internaţională a Iei, a fost expusă la Focşani. Pot să vă spun că a fost cea mai frumoasă din expoziţie. A fost admirată de toată lumea”, spune Aurica Marian.
„Ţineam secret modelul pe care îl lucram” 
Bunica Măriuţa Nedelcu i-a deschis ochii Mariei vorbindu-i despre frumuseţea costumului popular, povestind cum stăteau fetele la lumina lămpii, pentru a-şi coase frumoasele ii, pe care le purtau apoi de Crăciun şi de Paşti, când se ieşea la horă. „Ne rugam la Dumnezeu să fie frumos la Paşti, că atunci ne primeneam cu iile astea. Coseam când mergeam cu oile la păscut, pe poiană. Oile mergeau de colo, colo şi eu coseam. Lucram şi acasă, seara, la lampă. Ne cam ascundeam unele de altele, ţineam secret modelul. Le purtam la biserică, dar şi la horă, fiecare fată făcea alt model, unul mai frumos ca altul. 
Erau vremuri frumoase…”, suspină bunica Măriuţa Nedelcu, cu privirea aburită de emoţie. Cusutul unei ii a devenit misiune imposibilă pentru tinerele din ziua de azi. De aceea, cele trei femei sunt hotărâte să facă totul pentru ca dragostea şi interesul pentru ceea ce a fost odată, şi nu mai este în mare măsură, să reînvie. Ca să-si vadă visul împlinit, Maria Militaru a accesat fonduri europene, pentru început unul cu o valoare mai mică, de 16.000 euro, bani pe care i-a investit în cele 18 vaci cu lapte şi viţei, cu ajutorul cărora ţine casa şi îşi susţine visul. Banii au venit prin programul de susţinere a fermierilor din mediul rural, prin Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. De îngrijirea animalelor din gospodărie se ocupă mama Mariei şi tot ea pregăteşte caşul brânza, laptele bătut şi smântâna. Turiştii dau năvală, mai ales că totul este curat sau „bio”, cum le place orăşenilor să fie. Cele trei femei spun că se poate trăi aici, în zona de munte apreciată de turişti, dacă vrei şi dacă îţi place să munceşti.
Şcoala tradiţiilor
Maria n-a uitat însă care a fost prima ei pasiune. Chiar dacă nu a ajuns să predea într-o şcoală, are un grup de fete pe care vrea să le înveţe cusutul, ţesutul şi crearea unor obiecte de podoabă, cu modele unice, cum sunt brăţările şi zgărdanele, care au ajuns să fie purtate chiar şi de frumoasele doamne din Canada. „E pasiunea mea”, spune Maria. „Lucrez numai cu modele vechi, tradiţionale. Lucrez zgărdane cu model de Bucovina, dar şi cu model local. Se caută modele într-o singură culoare şi în două culori, care vin bine la costumele populare, dar şi brăţările cu floricele, pentru copii. 
Un zgărdan costă 45 de lei, dar mi s-a dat şi 100 lei, pentru frumuseţea şi autenticitatea lui”, ne-a povestit tânăra. Chiar dacă este o treabă migăloasă, fetele sunt dornice să-şi facă singure câte un zgărdan, pe care să-l poarte la zile de sărbătoare. Elena spune că se pot câştiga bani frumoşi din valorificarea acestor bijuterii. Paula, care lucrează primul zgărdan din viaţa ei, în alb şi negru, are de gând să-l poarte la prima sărbătoare din calendar. „ Am ales alb şi negru, mi se pare o combinaţie frumoasă, care se potriveşte la orice costum.”, spune ea.
Începutul a fost făcut
Cele trei femei, Măriuţa, Aurica şi Maria, din trei generaţii diferite – dar unite de aceeaşi pasiune – doresc să împărtăşească această frumuseţe şi să se bucure împreună cu toţi cei care vor dori să petreacă clipe de neuitat în ograda lui Moş Costică Nedelcu, bunicul Mariei, din Lepşa, odinioară gospodar de frunte în satul lui.
