Lepsa

„Vacanţe la Ţară“ la preţ redus, până pe 18 noiembrie

Pentru cei care doresc să petreacă câteva zile relaxante în inima naturii, într-un cadru rustic, unde viaţa simplă se împleteşte cu tradiţiile româneşti, Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) România oferă vacanţe în satele româneşti la tarife promoţionale. Programul special „Vacanţe la ţară“, iniţiat în această toamnă de ANTREC, se desfăşoară între 4 septembrie şi 18 noiembrie. Programul vă oferă sejururi de cinci nopţi şi şase zile la: pensiuni de două margarete, la preţul de 150 lei/persoană şi la pensiuni de trei şi patru margarete, la preţul de 195 lei/ persoană. Pachetul de servicii include cazarea în cameră dublă şi micul dejun. „Aceste programe oferă posibilitatea lărgirii sezonului turistic şi includerea categoriilor de turişti cu venituri mai mici. Ediţiile anterioare au asigurat o suplimentare a gradului de ocupare cu peste 50%“, transmit reprezentanţii ANTREC.
Filialele ANTREC care participă în acest program sunt: Alba, Argeş, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Gorj, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi, nu în ultimul rând, Vrancea. În judeţul nostru, cele mai multe pensiuni sunt concentrate în zona turistică Lepşa-Greşu şi Soveja.

Statiunea Lepsa Vrancea
Prezentare Generala

Acest site utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare posibila. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dvs. si efectueaza functii cum ar fi recunoasterea dvs. atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ajutand echipa noastra sa inteleaga ce sectiuni ale site-ului le gasiti cele mai interesante si mai utile.

Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor navigand in filele din stanga.