Lepsa

Hram la Mănăstirile Poiana Mărului, Lepşa şi Recea


În această frumoasă zi de început de toamnă, zeci de parohii din Vrancea sărbătoresc în comunităţile lor pe Sfânta Marie, sfântul protector. De asemenea, mai multe aşezăminte monahale din judeţ sărbătoresc astăzi pe Maica Domnului, ca sfânt protector – hram. Cei care doresc să părăsească pentru o zi lumea oraşelor, pline de mirosuri cu iz de bulion şi zacuscă, şi mai puţin de tămâie şi miresme alese, pot merge să se alăture în rugăciune  comunităţilor monahale de la Poiana Mărului, Recea şi Lepşa. Vor avea ocazia să descopere lumea misterioasă a Mănăstirii Poiana Mărului, cu cele mai splendide catedrale de lemn din sudul Moldovei, sau poveştile fabuloase trăite de monahiile de la Recea în timpul regimului comunist ori magia rugăciunii în Vrancea arhaică, la biserica Mănăstirii Lepşa. Trei alternative pentru a ieşi din borcanele cu muraturi şi a intra în universul duhovnicesc al lumii mănăstireşti pe care politica de după 1989 aproape că a transformat-o într-un fel de turism monahal.