Lepsa

Asociaţie pentru promovarea turismului vrâncean

Consiliul Judeţean a aprobat înfiinţarea „Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Vrancea“, care are ca principal scop dezvoltarea turistică şi economică a judeţului.

Proiectul a fost iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan. Hotărârea prevede asocierea judeţului Vrancea, prin Consiliul Judeţean, cu oraşele şi municipiile din judeţ, cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România şi Administraţia Parcului Natural Putna. Proiectul vizează creşterea importanţei turismului în economia judeţului, prin valorificarea componentelor mediului natural (climă, relief, floră, faună etc.) şi antro-pic (situri arheologice, muzee, obiective de patrimoniu cultural de importanţă naţională şi locală, elemente de folclor şi artă populară).
Preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, a arătat că iniţiativele administraţiei judeţene în domeniul turismului au fost blocate de incompetenţa unor miniştri ai Guvernului României. Din cauza fostului ministru PD-ist al Integrării Europene, Anca Boagiu, Consiliul Judeţean a pierdut o finanţare de peste 14,7 milioane euro pentru proiectul referitor la realizarea unei pârtii de ski la Lepşa.
„Faptele noastre în materie de turism au fost zădărnicite ori din incompetenţa unor miniştri ai Guvernului României ori din reaua credinţă a imboldului politic de a fi întotdeauna în contradicţie cu cel aflat în opoziţie, ori la putere. În 2005, din cauza neorganizării licitaţiei internaţionale la termen de către Ministerul Integrării, am pierdut suma de 14,7 milioane euro“, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan.
Şeful administraţiei judeţene a precizat că urmează să fie clarificată şi situaţia Parcului Natural Putna deoarece s-a exagerat foarte mult cu declararea unor zone foarte mari, cum este cazul Luncii Siretului, ca arii protejate doar pentru ca „nişte tovarăşi să găsească un os de ros în această situaţie“. De altfel, este cunoscut cazul funcţionarilor de la Agenţia de Protecţia Mediului care au blocat reabilitarea DN 2D Focşani – Lepşa- Ojdula – Târgu Secuiesc – Braşov pentru protejarea unor broaşte cu burta galbenă şi a unor tufişuri.
„Prin intermediul grupului parlamentar al judeţului Vrancea voi depune o iniţiativă le-gislativă care să ducă la modificarea cadrului natural. S-a exagerat foarte mult, cel puţin în ceea ce priveşte Parcul Natural Putna. Vom propune o modificare legislativă care să revadă suprafeţele şi ariile care trebuiesc, într-adevăr, protejate în Parcul Natural Putna“, a afirmat Marian Oprişan.