Lepsa

Pogorârea Sfântului Duh i-a întors pe vrânceni la cele sfinte

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, cunoscută şi sub numele de Rusalii sau Cincizecime, a adunat mai mulţi creştini, în lăcaşele de cult decât de obicei. Sărbătoarea vine la zece zile după Înălţarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Sa şi reprezintă singurul moment din Biserica Ortodoxă Română când se slăveşte întreaga Sfântă Treime. „Este sărbătoarea care înmănunchează Sfânta Treime, reprezentată de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Este dogma fundamentală a Bisericii Ortodoxe Române. Sărbătoarea a apărut mai târziu, deoarece între anii 325 şi 787 au avut loc sinoadele ecumenice, care au lămurit dumnezeirea celor trei persoane din Sfânta Treime. Ca orice sărbătoare, trebuie respectată, pentru că este la fel de importantă ca şi ziua de Crăciun sau cea de Paşti“, ne-a declarat părintele protopop Nicolae Cobzaru din Focşani.
Pentru faptul că ziua a avut o încărcătură duhovnicească, enoriaşii au participat în număr mare la sfintele slujbe din lăcaşurile de cult, mai ales că ziua de ieri a fost declarată liberă la nivel naţional. „Fiind o sărbătoare mare în Biserica Ortodoxă, Sfântul Sinod a propus Parlamentului, care a şi aprobat, ca această zi să fie sărbătorită nu numai în lumea creştină, ci şi în cea laică“, ne-a mai spus preotul Cobzaru. De asemenea, în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei s-a serbat Pogorârea Sfântului Duh cu slujbă şi credincioşi numeroşi. „Au fost mai mulţi credincioşi de această dată. Este o sărbătoare extrem de importantă, pentru că este singura care este închinată dumnezeirii integrale“, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, preotul Adrian Ionescu.
Judeţul Vrancea are două mănăstiri importante, la Lepşa şi la Coteşti, care poartă hramul Pogorârii Sfântului Duh şi unde au fost trimişi cu delegaţie protopopi din Vrancea, pentru a da o mai mare importanţă lăcaşurilor de cult îmbrăcate cu veşminte de sărbătoare.
Ieri, lucrătorii din sistemul bugetar nu au dat pe la serviciu, astfel că au beneficiat de un week-end prelungit.
Pe holurile instituţiilor din Focşani era linişte şi pace, iar la Primăria Focşani nu   s-au putut face plăţi şi nici elibera documente. Cei care au uitat că ieri a fost zi liberă de la Dumnezeu şi de la Parlament au făcut cale întoarsă acasă…