Lepsa

Primii paşi spre înfrăţire cu urmaşii vechii Elade: Grecii din Messolonghi, vizite pe la crame şi la fabricile de confecţii

thumbnail1Focşaniul scoate la înaintare ceea ce are mai bun: economia bazată pe producţia viti-vinicolă şi cea a fabricilor de confecţii u îi convingem să ne fie fraţi pe grecii din Messolonghi cu licorile de la Beciul Domnesc, hainele de la Pandora sau Sorste şi turismul în satul-staţiune Lepşa

Municipiul Focşani face paşi pentru înfrăţirea cu localitatea Messolonghi, Grecia, primele acte fiind parafate ieri dimineaţă, în prezenţa autorităţilor locale, mai puţin primarul Decebal Bacinschi, plecat în concediu de odihnă. Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia” a fost locaţia aleasă de municipalitate pentru anunţarea intenţiilor de colaborare. Pentru ca oficialii greci să îşi facă o părere şi despre viaţa economică a judeţului Vrancea, tot ieri, au fost programate şi cateva vizite la două fabrici de confecţii, Pandora şi Sorste, la o unitate din domeniul viti-vinicol, Crama Istrate, dar şi în zona turistică a Vrancei, în satul-staţiune Lepşa, de la Tulnici. Tot ieri, delegaţia de peste hotare a participat la o întalnire cu oamenii de afaceri locali. La întalnire au venit şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vrancea precum şi ai Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. “Întalnirea este facilitată de Prefectura Judeţului Vrancea şi Primăria Municipiului Focşani şi face parte din programul vizitei delegaţiei din Messolonghi, Grecia – în Focsani, avand ca scop conturarea unor prime contacte în domeniul economic”, au transmis reprezentanţii Primăriei Focşani. După discuţiile pe teme economice, programul a continuat în centrul istoric al Focşaniului, în Piaţa Unirii fiind programat un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei”, împreună cu oaspeţii greci, din ansamblul folcloric din Messolonghi. După momentul artistic, seara a continuat cu difuzarea unui film artistic romanesc, “Funeralii Fericite” (2013), în regia lui Horaţiu Mălăele, prin amabilitatea Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) – proiectul Caravana TIFF. Astăzi, cinefilii pot urmări, în aceeaşi locaţie, tot de la ora 22.00, producţia iberică “Albă ca Zăpada”, în regia lui Pablo Berger. În altă ordine de idei, astăzi, delegaţia din Grecia va vizita Beciul Domnesc – Odobeşti şi Crama Dan Axente, urmand a lua pranzul la Maripan. Seara, oaspeţii din Messolonghi vor pleca spre Bucureşti, urmand a se îmbarca spre Grecia.